Thursday 26 September 2013

Razboiul in doi - sau cum sa te lupti cu tine insuti

Vine o zi cand pana si papusile se razvratesc impotriva papusarului, iar rezultatul este unul odios...


Analizand de-a lungul timpului mai multe cupluri, am ajuns la concluzia ca o relatie, de cele mai multe ori, duce inevitabil la un razboi de dominare. Ambii parteneri incearca sa-si impuna valorile, punctul de vedere sau stilul de viata, fie evident, in forta, fie subtil, la nivel psihologic. Poate ca multi care sunt intr-o relatie acum, din orgoliu sau fie nu au curajul sa recunoasca, nu imi vor dreptate. Vor spune ca vorbesc din propriile experiente si totul este subiectiv. Poate asa e, dar pana la urma aproape orice relatie este una subiectiva, bazata pana la un anumit nivel pe egoism, sa ne fie noua mai bine, sa incercam sa punem Universul in miscare si sa se roteasca in jurul nostru.

Oare nu ne place sa ne construim o lume ideala in jurul nostru, unde toti cei care intra au un rol bine invatat, bine determinat, iar miscarea scenica trebuie sa fie bine prestabilita si sa nu existe loc de improvizatii, pentru ca nu e asa, mereu dorim sa stim ca detinem controlul. Ori daca o persoana isi impune setul de reguli si de valori in universul nostru parca "piesa de teatru" se transforma intr-o improvizatie si asa ajungem sa ne panicam, sa devenim speriati si sa reactionam din ce in ce mai fals, mai departe de realitatea noastra interioara. Dar poate ca un astfel de "razboi", pornit din dorinta de dominare, nu e altceva decat o frustrare interioara, prin care incercam sa ne ascundem defectele noastre. Incercam sa gasim perfectiunea in imperfectiune, sa gasim lucrurile care lipsesc din noi proiectandu-le si sadindu-le in altii. 

Si astfel partenerul nostru de relatie devine o reflexie a noastra in oglinda mintii si vedem in el poate defectele noastre si incercam sa le corectam in loc sa incepem prin a ne corecta pe noi insine. Sa gasesti un echilibru intr-o relatie este extrem de greu, daca nu cumva imposibil. Mereu va exista un dezechilibru mai mult sau mai putin evident. Un partener e mai visator, celalat mai pragmatic, unul iubeste marea, celalat o detesta... Pana la urma aceasta lupta de impunere a unui punct de vedere nu este altceva decat un razboi cu propria conditie, cu propria persoana. Se presupune ca daca lasi mai mult de la tine, esti o persoana slaba, daca cedezi fara lupta nu stii sa-ti sustii valorile si principiile si prin urmare ai nevoie sa inveti din nou si sa te redefinesti ca persoana, sculptat fiind sub atenta supraveghere a celuilalt. Si cand transformarea se produce, devii un om fals, devii altcineva si in mixul asta la randul tau devii imprevizibil, iar partenerul tau devine la fel de speriat si se retrage... 

Se retrage cu regretul ca nu ai fost ceea ce a cautat, dar de fapt nu realizeaza ca tu mereu ai fost acelasi, mereu ai avut aceleasi idealuri si principii, dar care au fost suprimate in goana dupa dominare. Si cand nu reuseste sa se transforme pe sine alege sa fuga, abandonandu-si "creatia"... 




2 comments:

Same.old.me said...

Chiar ti am cautat blogul zilele astea, amintitnu-mi ca imi placea cum scrii si am gasit exact articolul asta.Ce coincidenta!
Eu am sa iti dau dreptate. O relatie este pana la urma un camp de lupta, se transforma trist intr-o joaca de-a cine pe cine domnina..si atunci cand faci compromisuri, cand incerci sa aplanezi un conflict, cand cauti in cel de langa tine o punte de comunicare ti se arunca in fata ca esti o persoana slaba, fara caracter.Si ma intreb daca rostul unei relatii este o intrecere de cuvinte si expresii ofensive.Si te transformi si tu..in ceva ce nu esti, ajungi sa fi iritat de aproape orice, ajungi sa reactionezi precum un animalut.

Unknown said...

Inca sper ca nu e asa, dar din ce am trait si din ce am vazut in jurul meu pare ca e un fel de lupta de dominare. Cui ii foloseste acest lucru nu stiu dar, uneori, natura umana este extrem de incalcita si in loc sa alegem calea simpla ne place sa ne complicam existenta. As spune ca uneori suntem dependenti de durere, de suferinta, de tristete... Poate asta e starea noastra naturala si fericirea este doar un accident...