Wednesday 7 September 2011

Somnul ratiunii pure...

Uneori, ochii mei sunt orbi şi nu pot vedea lumina...Abandonat într-o cameră rece, intins pe podea, zambesc. Oasele mele încep sa se zdrobească sub presiunea gândurilor. O imagine perfida, ascunsa se joaca cu mintea mea. Himera devine din ce in ce mai reala, imbratisandu-ma, simtindu-i rasuflarea rece inghetandu-mi sufletul. Secundele devin ore, orele... zile. Ma strange la piept si nu-mi da drumul. Ma zbat, dar in zadar, gheara de gheata a pus stapanire pe sufletul meu. Teama, ura si resemnare imi devoreaza carnea precum niste viermi. Zidurile se inalta din ce in ce mai mult, lumina devenind din ce in ce mai mica pana si ultimul crampei se stinge. Ma las prada gandurilor, incercand sa ma regasesc. Durerea devine insuportabila...O, tu ! Deget de monstru ce apesi pe tamplele mele, slabeste stransoarea! Tu himera cu chip angelic, incearca sa-mi dai drumul de la inaltimea gadurilor si elibereaza-ma de povara ratiunii prin darul uitarii...Incerc sa ma lupt cu temerile mele, incerc sa ma lupt cu fiinta imensa ce ma doare ca o rana, rod al gandirii putrezite. Amalgam de sentimente si de trairi care ucid si ultima farama de copilarie si de copil din mine... Da-mi drumul himera! Sunt gata sa pasesc cu pasii nesiguri prin viata muritorilor. Sunt gata sa uit, sa las ratiunea deoparte, sa iubesc si sa urasc, sa zambesc si sa plang...Sunt gata sa deschid usa si sa las sa mai intre oameni si in lumea mea ....Sunt... GATA !

Monday 6 June 2011

Diferenta naste ura...




Incercam din rasputeri sa facem lucrurile pe care ni le dorim dar sfarsim prin a face opusul lor... Sunt momente in care mergem in deriva nestiind exact ce e mai important in viata, sfarsind apoi intr-o mare de regrete. Renuntam sa mai visam, renuntam sa mai speram si uitam sa fim fericiti. Cadem prada singuratatii atat de usor si la fel de usor ne inconjuram cu "prieteni". Cuvintele ne-au fost date pentru a masca sentimentele si gandurile, nu pentru a le exprima. Este trist dar mult prea adevarat. De cate ori nu ati vrut sa va exprimati sentimentele pure si din pacate cuvintele au reusit sa ucida gandul iar faptele sa ucida gesturile ... Suntem obisnuiti sa mintim si mai ales suntem obisnuiti sa devenim reci, calculati iar din lasitate uitam sa ne asumam responsabilitatea faptelor noastre. Nu suntem asa de diferiti, dar ura si falsitatea ne invenineaza si ne otravesc spiritul si gandirea. Cuvintele noastre ajung sa nu mai aiba nicio valoare iar faptele noastre nu tradeaza nimic altceva decat gandul perfid si razbunator. In final oricum toti nu vom ajunge decat paginile unei carti de istorie prafuite: unii in statistici, reprezentati de numere iar altii vor scrie istoria. Depinde de voi sa va schimbati viata si micul univers ce va inconjoara...Nu mai traiti in falsitate pentru ca "diferenta" naste ura iar ura naste ura....

Google pagerank and Worth

Saturday 19 February 2011

Autoportret...

Cearcanele de sub ochi stau marturie noptilor pierdute. Mainile tremurande de ura duceau tacticos o tigara spre gura, de altfel scrumiera era plina. Iese...Nori grei apasa pe umerii lui putin lasati. O ploaie rece ii biciuieste fata, care in ciuda tineretii lui este deja brazdata de riduri. De sub fes ii ies pletele. Tamplele-i sunt albite parca de timp, timp care nu prea a avut rabdare cu el. Paseste nesigur pe caldaramul murdar. Oameni, siluete, trec agale pe langa el. Nu vede nimic, priveste in gol, fix, gandurile lui sunt departe. Ochii sunt singurii care nu tradeaza sufletul. Acolo in adancul lor mai exista speranta. Tineretea din ei inca nu a murit. Parca o flacara plapanda inca mai arde in ei. Se opreste pentru o clipa. Ceva sau cineva i-a atras atentia. I s-a parut ca in masa de oameni a recunoscut o persoana. Se insela...Era singur. Nimeni nu-l cunoaste dar parca toti il privesc cu mila, prieteneste chiar. Strange din pumni, stiind ca in spatele mastilor aparent prietenoase si vesele se ascund adevarate grimase inveninate ...Vrea sa strige, dar galsul nu-i razbate... Atunci ingenunchind cu pumnii stransi se uita la cer. Isi cerea iertare pentru noi cei multi. Pentru noi care ne ascundem mereu in spatele unor masti false din ceara. Ne ascundem pana si de noi insine...

Poate va regasiti in acest autoportret...

Google pagerank and Worth

Wednesday 16 February 2011

DE CE ?

De ce am uitat sa zambim? De ce ne nastem si in acelasi timp, de fapt incepem sa murim? De ce cautam lucruri nedefinite? De ce tii o arma in mana si ne vorbesti de pace? De ce vorbim de moarte cu zambetul pe buze? De ce sa uitam cand, de fapt, abia incepem sa descoperim? De ce ne blazam? De ce ne ingropam copiii? De ce lasam privirile in pamant cand ne intalnim? De ce ne gandim la maine ca la un "ieri "? De ce credem in "ei" si nu in "noi"? De ce ne pierdem in prea multe cuvinte? De ce ne legam la ochi si mergem in cercuri? De ce ne legam, strans, la pamant, cu lanturile tacerii si ale indiferentei? De ce timpul nu poate sa ne apartina? De ce ne lasam cuprinsi de vina si ura in acelasi timp? De ce ne lasam judecati? De ce papusarul nu mai trage de sfori ca alta data? De ce murim? De ce mai traim? De ce.....?

PS: NU imi raspundeti mie la aceste intrebari... raspundeti-va singuri in fata oglinzii... si DA lista poate continua....

Saturday 1 January 2011

Zeul decazut in uitare...

A mai trecut un an... Frumos. Urat poate.. Multi dintre noi nu am simtit cum a trecut. Multi am ramas doar niste copii. Multi nu ne-am mai nascut... Sau renascut. Unii asteptam noul an pentru a ne recladi gandurile, visurile. Multi speram la mai bine. Deja imi pare aiurea sa scriu de un alt OM care a trecut noul an in tacere (RIP - TOM - DODIEZ)... Asa ca o sa scriu de noi cei multi. Noi cei care ar trebui sa ducem stindardul normalitatii mai departe. O sa incerc sa par un OM... La fel ca voi... Stiu ca pare enervant sa tot pun puncte de suspensie... Dar imi place sa poti sa suspenzi gandurile intr-un nou infinit... Sa poti sa vezi un nou orizont...Vorbesc aiurea pentru ca toti am vorbit aiurea in anul care a trecut... Toti am gandit aiurea... Poate o sa scriu si eu un blog normal, cand totul o sa fie normal... Cand oamenii normali or sa inceteze sa dispara, si noi cei multi o sa incetam sa devenim igonranti. O sa incetam sa devenim perversi. Sa realizam ca lumea oricum se intampla in timp ce noi traim... Si fara noi... Totul oricum se invarte si la un moment dat o sa ajungem la inceput. O sa vedem inceputul si sfarsitul gandului, inceputul si sfarsitul visului... O sa realizam ca lumea merge si fara NOI...Vom fi ZEII cazuti in uitare... Zeii care vor cauta a lor lume sa o subjuge, si nu o vor mai gasi in negura timpului...