Rigor mortis...

Mi-am imaginat o mica poveste. O poveste care nu pare reala dar oricand vi se poate intampla...

"Mergeam spre locul de intalnire. Stiam ca trebuie sa ma intalnesc cu EA. Nu o mai vazusem de ceva timp. Oricum amintirea ei ma batuise atatia ani. Atatea nopti m-am jucat cu fantasma chipului ei. Nu stiam ce o sa-i spun. Imi imaginam ca am sa ma dau de gol. Ca o sa descopere ca dupa atata timp inca o mai iubesc, ca dupa atata timp chipul ei inca este pictat pe sufletul meu. Trebuia sa ne inalnim ca amici.. Nu se putea ca eu inca sa mai tin la ea si in plus ea sa descopere acest lucru. Ar fi fost o slabiciune, o slabiciune care putea sa ma coste... Din nou! In cele din urma macinat de aceste ganduri, presupuneri si indoieli, m-am intalnit cu EA. Dar ce sa vad... Nu mai era EA. Era doar o... ea... si atat... Ceva s-a rupt atunci in mine si am relizat ca atata timp am tinut ca pe o icoana ceva care nu era nici pe departe sfant. Am idolatrizat ceva care acum nici nume nu pare sa mai aiba. Se schimbase ea poate. Sau poate eu. Cine stie. Ma uitam si incercam sa gasesc argumentele prin care sa-mi explic cum de am putut sa tin atata timp la o idee. La o fantasma. Am realizat ca iubirea e ca un drog. Te face sa halucinezi, iti ia mintile si iti deformeaza realitatea. Ar trebui interzisa. Priveam chipul ei si tot ce imi aminteam eu despre ea se risipea, ca nispul in adierea usoara a vantului. Toate amintirile despre noi, acum imi reveneau ca niciodata ca intr-un film prost, mut. Toate defectele pe care inainte le ignorasem acum imi pareau asa de mari, atat de titanice. Si totusi unde este EA? Cine este aceasta "ea", care ia luat locul? Nu mai intelegeam nimic... Am preferat sa ma ridic, sa ma scuz si sa plec departe de ea. Departe de trecut, departe de fantasmele si de demonii care m-au bantuit atata timp...


PS: Aceasta povestioara este dedicata "extraordinarei sarbatori": " Valentine's day"

Cu ce ochi ne privesc cei de sus?

Sper sa nu-i uitati niciodata pe cei care au murit la revolutie. Au murit pentru ca tu care citesti acest mesaj sa fii mai liber, sa fii mai bogat din punct de vedere cultural. Dar din pacate nu s-a intamplat deloc asa ceva. Romania se duce din ce in ce mai in jos. Acum cei care au fost vinovati de moartea acelor oameni din timpul Revolutiei ar trebui sa se duca la rudele revolutionarilor si sa aiba taria de caracter de a le spune ca barbatii, copiii sau sotiile lor au murit degeaba, ca totul nu a fost decat o mare manevra. Dar poate ma insel, poate ca acei oameni au murit pentru un ideal, ideal care acum nu-si mai gaseste acoperirea: LIBERTATEA. Dar ce libertate e aia in care iti e mai bine inchis decat in libertate, ce libertate e aia in care cei cu bani decid in locul tau? Cine sunt acei oameni care ne vorbesc de LIBERTATE cu ARMA in mana? Ce democratie e aia in care mamele isi vand copii pe niste bani? Si acum intrebati-va pe fiecare dintre voi: CU CE OCHI NE PRIVESC CEI DE SUS?

Intrebari care nu-si vor gasi poate niciodata raspunsul cu toate ca raspunsul se afla sadit in fiecare din noi. Si mai tineti minte: A FI LIBER INSEAMNA INAINTE DE TOATE SA FI RESPONSABIL DE TINE INSUTI.

PS: Acest mesaj a fost compus pe 10.07.2006 pt detalii vizitati: http://www.youtube.com/watch?v=VmiYLCdtr7Q&feature=channel_page


Mesajul a fost republicat pentru ca vad ca unii dintre noi au ajuns sa se creada zei inainte ca ei sa aiba macar dreptul de a fi oameni :(

Deep Down...

A trecut ceva timp. Poate prea mult. Poate prea putin. Cine stie? Desigur ma refeream ca a trecut ceva timp de cand nu am mai postat ceva...Plicitseala trezeste in mine acel luptator al condeiului care acum i-a luat locul o tastatura dar modul de gandire si de exprimare sunt aceleasi...Imprastiind idei pe" hartia electronica" ma gandeam sa va intreb ceva, un fapt care ma macina de ceva timp, o idee care nu-mi da pace: Voi ati ramas vreodata cu adevarat singuri? Si cand ma refer singuri nu ma refer sa ramai fizic singur, fara sa fie cineva in jurul vostru. Ma refer la singuratatea aceea in care ramai doar tu cu tine insuti. Te privesti detasat de undeva de sus, te analizezi pornind din interior si ajungand in exterior, pana cand ajungi sa cuprinzi pamantul in palma. Sa treci dincolo de orice amintire sa te intorci la radacinile gandirii, sa te redescoperi ca OM, sa-ti redescoperi personalitatea adevarata. Incearca si o sa vezi ca ai uitat cine esti cu adevarat, ai uitat ce scop te "mana" in viata...Realizezi ca si tu esti un suflet pierdut prin "masele de carne umblatoare". Acesti oameni care merg fara un scop anume, alearga si se zbat pentru niste lucruri pe care nici ei nu le stiu sau nu le vad... Analizeaza-te si zi-mi trei lucuri cu adevarat importante pentru tine si pe care ai vrea sa le ai...Si dupa iti spun ca deja avem toti in noi trei lucruri cu adevarat importante si cu ajutorul carora putem atinge orice: Ratiunea, Personalitatea si Libertatea...Incearca sa te privesti in ochi si sa ramai singur..Poate iti este frica ... Iti este frica de ce vei descoperi...Incearca si ai sa vezi ca asta inseamna cu adevarat curajul. Asta inseamna sa ramai cu adevarat singur...

Dar ce stiu eu un om atat de mic, pierdut intr-o lume atat de mare? Cum sa-mi razbata ideea, intr-o mare de idei? Incerc sa-mi regasesc curajul, curajul pierdut si sa raman din nou cu adevarat singur si sa vad ce am mai devenit. Cum m-am mai transformat...Cum m-ati mai transformat, voi "cei multi". Sper doar ca "deep down" sa ma regasesc pe mine...

War against me...

Zilele trecute am primit o veste ingrozitoare...O veste care mi-a reaprins sentimente contradictorii, sentimente pe care le credeam de mult reprimate. Sentimente de ura profunda, de neputinta dar in acelasi timp de iubire si compasiune... Sunt momentele in care te simti mic, neputincios in fata vietii si realizezi ca oricat te-ai straduii nu reusesti sa te ridici de la conditia de simplu muritor. Realizezi ca nu poti sa fi stapan pe ceva ce nu iti apartine. Ura si iubirea imi izvoreau din acelasi punct comun. Din aceeasi durere canalizata dar totodata erau doua sentimente profund diferite. Exact ca doua rauri care au acelasi izvor, dar drumul lor este diferit. Am incercat apoi sa ma refugiez in mine, sa scap de acea durere care imi apasa tamplele. Nu am reusit! Stiind ca nu pot sa fac nimic pentru acea persoana, m-am inchis si mai mult in mine. Mi-am lasat trupul si mintea sfasiata de acele sentimente contradictorii. Asta era in sufletul meu...Dar....Dar...Ce o fi in sufletul acelei persoane???.....Va IUBESC pe toti cu URA......

Cat de sus poti sa zbori cu aripile frante?

Meditam zilele trecute prin filtrul unei tigari si ma gandeam prin prisma unui pahar de vin rosu...Ce o sa ne facem noi cei care terminam o facultate? Ce oportunitati ne ofera "eterna si fascinanta Romanie"? Noua celor multi...pacatosilor, adica noua studentilor...cei care terminam facultatea si ne gandim unde o sa ne angajam. Ne gandim sa avem o casa, o familie, o masina...Dar ce sanse avem cand deja locurile de munca sunt inexistente in domeniul in care termini facultatea ori suntem platiti cu un salariu de kkt. Ce te faci cand realizezi ca daca vrei sa ai un apartament sau o garsoniera trebuie sa ramai dator la vreo banca apoximativ 40-50 de ani.Cum sa iti mai vina sa iti mai intemeiezi o familie, sa faci un copil, stiind ca nu vei face altceva decat sa il chinui si pe el...Cum poti castiga cursa, daca incepi mereu de pe ultimul loc? Cum sa zbori daca ai aripile frante? Cum sa realizezi ceva daca te simti strain in propria tara???...SIMPLU: ori ramai si te zbati pana la ultima suflare ori pur si simplu pleci in alta tara incercand sa iti faci un rost printre straini. Oricum sunt discutii mult prea filosofice pentru mine. Asa ca mai bine ma intorc in lumea mea de gheata "meditand" in continuare pana la ultima picatura de vin si pana la ultimul fum de tigara...Sperand la mai bine....

De ce vand un suflet?

"Vand suflet chiar si in rate...conditii avantajoase...Detalii la tel xxxxxx" sau "Predau suflet luat in leasing. Mai am 10 rate la el..." Oare cat va mai lipsi sa gasim asa ceva prin ziare la anunturile de mica publicitate sau la teve? Lumea este intr-o continua miscare, astfel incat, daca nu tii pasul cu ea te trezesti calcat in picioare. Acest progres, dorinta de putere si de bani au facut ca majoritatea oamenilor sa-si piarda ceea ce aveau ei mai de pret atunci cand au plecat in aceasta calatorie prin viata: SUFLETUL. Se spune ca banii cumpara totul mai putin fericirea. Fals! Profund FALS! Fericirea ti-o cumperi indirect prin lucrurile fizice pe care le achizitionezi. Poti sa-ti cumperi si iubire, si fericire si sanatate (nu in cazurile grave)....Dar ceva nu se poate cumpara: SUFLETUL. Odata ce ne-am pierdut acest ultim bastion al valorilor morale putem sa spunem ca suntem morti pe interior si ca nu mai suntem decat niste carcase goale care sunt umplute cu niste suflete false facute din ceara. Cum ceara se topeste in timp, sufletul trebuie schimbat si aici intervin eu cu o noua idee de afacere...VAND SULETE DE CEARA...CHIAR SI IN RATE...Profitati acum...ZIUA DE MAINE POATE SA NU VA APARTINA... PS: Sper ca v-ati dat seama ca nu ma refer la suflet ca la sufletul biblic. Este vorba de alt suflet acela pe care multi dintre noi nu il mai au. Iar cei care credeti ca il mai aveti uitati-va in oglinda si daca va place ceea ce vedeti inseamna ca inca mai aveti un suflet autentic..