 |
| Photo rights: http://www.firsthdwallpapers.com |
Mi-am imaginat o sceneta in care personajele principale sunt fictive si orice asemanare cu realitatea este pur intentionata...
El: - Nu credeam ca o sa mai vii (cateva
momente de pauza, timp in care trage cu sete dintr-o tigara). A trecut ceva timp de
cand nu am mai venit aici. Nu am avut curaj. Credeam ca sunt mai tare dar se pare ca sunt un om slab.
Ea: - Nu spune asta! ( El inca nu se uita la
ea si bea dintr-o sticla de votca)
Ea: - Vad ca te-ai apucat de baut!
El: - Imi era dor de tine. Parca mai ieri eram doi oameni fericiti
facandu-ne planuri de viitor, iar acum au ramas doar amintirile si visele
neimplinite.
Ea: - Nu trebuie sa ne mai vedem niciodata!
Trebuie sa fii tare! Trebuie sa mergi mai departe! Lucrurile se vor rezolva! O
sa vezi...
El: - Nu pot si nu vreau sa merg mai departe!
Ea: -Trebuie! Pentru noi trebuie sa faci asta!
El: - Pentru noi? Nu intelegi ca nimic nu mai
are sens acum? Nu intelegi ca tot ce aveam, erai tu? Nu intelegi ca...(se uita
spre Ea dar, Ea deja disparuse). Isi pune capul in maini si incepe sa planga
scurt si rapid.
Vocea ei persista si acum in mintea lui, iar cuvintele ii lovesc tamplele ca niste ciocane: "Trebuie sa fii tare. Trebuie..."
Realizeaza ca dulcea lui iluzie s-a dus, s-a dus si nu se va mai intoarce. Era timpul sa treaca mai departe, sa se maturizeze, sa zambeasca mai mult si sa uite trecutul. Nu are nimic de castigat daca isi traieste viitorul prin prisma trecutului. Dar Ea care nu mai e. Viermii oricum demult au ros si ultima farama de umanitate din sufletul ei plin. Ea cui ii ramane? ... Si atunci El zambind isi da seama ca acele cuvinte, de fapt, erau pentru Ea: "Trebuie sa fii tare"...
